PMP propune trei obiective majore pentru renegocierea PNRR, care să fie implementate în beneficiul românilor

PMP propune trei obiective majore pentru renegocierea PNRR, care să fie implementate în beneficiul românilor
Președintele PMP, Eugen Tomac / Sursa foto: Facebook/Eugen Tomac
Publicat: 06/06/2022, 20:16
Actualizat: 06/06/2022, 20:27

Partidul Mișcarea Populară (PMP) precizează, prin intermediul unui comunicat postat pe Facebook, că decizia Guvernului Ciucă de a solicita Comisiei Europene o renegociere a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) va decala calendarul de implementare pe o perioadă indefinită.

Astfel, susține formațiunea politică, există riscul ca România să rămână, în 2022, doar cu cererea de plată de aproximativ 2,9 miliarde de euro, înaintată recent.

De asemenea, PMP consideră că va exista un singur efect imediat: repetarea scenariului cu fondurile europene pentru cadrul financiar 2014 – 2020.

Iar lipsa de implicare din partea autorităţilor va duce la o absorbţie foarte slabă şi târzie a banilor de la Uniunea Europeană (UE), cu efecte aproape de 0, în special pentru mediul de afaceri, mai spun reprezentanții partidului.

În acest context, pentru a implementa PNRR în beneficiul românilor, PMP propune pentru renegociere trei obiective majore:

  1. Finanţarea la o valoare corectă a proiectelor de investiţii în infrastructură. Pe fondul inflaţiei, banii prevăzuţi iniţial nu vor fi suficienţi;
  2. Susţinerea agriculturii româneşti prin dezvoltarea sistemului de irigaţii şi a unui sistem de distribuţie, colectare şi procesare a produselor agricole;
  3. Dezvoltarea capacităţilor de producţie de energie. Nu este suficient să extragem gazul din Marea Neagră, trebuie să şi traversăm cu ţevile Podişul Dobrogei.
Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
Facerea de bine este... știți voi ce! O bucureșteancă i-a donat canapeaua unei femei. Ce...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Schimbări uriașe pentru milioane de români. Se modifică totul la pensie
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”....
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
„Acord istoric” anunțat între Airbus și Arabia Saudită
×